Joburi avantajoase în
Anglia pentru infirmieri
și asistenți medicali.

Dacă în urmă cu câteva luni de zile am avut onoarea să răspund, într-un interviu (detalii AICI), întrebarilor celor de la Revista ProAlba și v-am prezentat compania pentru care lucrez, mai exact Avanta Care, iar recent ați făcut cunoștință, tot prin intermediul revistei amintite, cu Anna (detalii AICI), care v-a prezentat povestea ei de viață […]

Comisia Europeană recomandă trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmit agențiile internaționale de presă, citând un comunicat oficial de la Bruxelles. Executivul comunitar, care conduce negocierile pentru Brexit în numele celor 27 de state ale Uniunii, a apreciat vineri că au fost înregistrate ”progrese […]

Totul a început acum câțiva ani, când Anna, o tânără din România, a decis să își încerce norocul în Marea Britanie. Cu o atitudine pozitivă, a știut, din prima clipă, că acesta e locul care îi răsplătește, necondiționat, pe cei ambițioși, care cred că visele lor se vor împlini. „Cunoșteam limba engleză și am simțit […]

Ne ocupam de tot! Training Cazare Salarizare de pana la 9£/ora Contract de munca Suport pe perioada contractuala ACUM este MUTAREA TA! APLICA pentru a-ti rezerva un loc in grupul ce va fi instruit incepand cu data de 15 Iulie. Puteti trimite un CV in limba engleza la adresa de email jobs@avantacare.com.

Inapoi sus